Tineretul, după cum se ştie, nu e privit cu ochi buni de către pensionarii care discută pe la colţuri vestimentaţia ţipătoare şi limbajul licenţios pe care liceenii le abordează, în ideea de a ieşi în evidenţă cumva. Educaţia părintească trebuie să prindă şi în 2013, altfel copiii vor fi uitaţi în faţa tehnologiei – o sursă interminabilă de distracţie! În emisiunea pe care o moderez la Prahova Tv, am avut onoarea, dar şi surpriza, să-i am invitati pe doi dintre cei mai cunoscuţi tineri din Ploieşti. Sunt foarte cunoscuţi pe reţelele de socializare, gen ask.fm şi facebook, dar nici în viaţa reală nu o duc prea rău, fanii fiind prezenţi la tot pasul! În realitate tinerii discută puţin, iar esenţa este lăsată pentru serile pline de internet. Tineretul şi-a mutat activitatea între patru pereţi, iar la prima vedere, se dezvoltă un handicap motoriu, o cocoaşă şi un limbaj de-ţi plimbi ochii de ruşine.
Cine este Razor?
Pe buletin scrie că-l cheamă Robert Constantinescu, dar pe „scenă” îşi ia o aliură misterioasă şi îşi spune Razor. Uşor de reţinut, greu de întreţinut. Razor e un tip plăcut de partea feminină a Ploieştiului şi cunoscut pentru inimile pe care le-a frânt în trecut. În scurta lui experienţă de viaţă, se poate lăuda cu zeci de cuceriri şi nu vrea să renunţe la acest tip de „abordare” de scurtă durată. Razor spune că nu e nimic serios la mijloc, ci e doar o joacă de copil din care el se alege cu un plus de imagine. Da! Robert ştie cât de important este să fii cunoscut, dar uită un detaliu – la un moment dat trebuie să-şi dezvolte vocabularul! Este înscris în sistemul educaţional, dar cu greu s-a abţinut în emisiune să nu-şi folosească îndrăgitele cuvintele de cartier, multe fară înţeles pentru public, dar care, spuse de cine trebuie, devin importante. Razor nu e un model de urmat, ci este o victimă a vremurilor! Nu vă părăsiţi copiii în faţă calculatorului! Razor este conştient de felul în care societatea se dezvoltă şi vrea să facă o schimbare în ceea ce-l priveşte. Razor are o pasiune din care poate scoate bani buni: îi place să tundă. Razor frizer? Cu greu şi prin muncă, ar putea să se extindă (talentul îl recomandă!). Textul ăsta continuă şi trage semnale de alarmă către Razor, cel care, involuntar, a uitat să mai deschidă o carte şi a ajuns la maturitate fără să ştie dacă vrea să dobândească înţelepciunea sau să lenevească până când o pica internetul! Razor primeşte sute de like-uri la fiecare postare de pe facebook! Razor cunoaşte o reţetă simplă pentru a avea succes pe internet, dar… Am reuşit! În culise mi-a zis tot adevărul lui despre succesul de pe Facebook!
Reţeta lui Razor pentru a avea prieteni şi urmăritori pe Facebook:
Trebuie să cunoşti un fotograf profesionist care să-ţi facă poze cu background în ceaţă, plus ceva zâmbete, iar gagicile vor veni de la sine. O ecuaţie simplă şi ineficientă pentru publicul larg, însă pentru Razor, o comoară în online. Are cel puţin două conturi de facebook şi mai bine de 5000 de urmăritori. E o vedetă locală şi merge cu 2 la oră (viteza melcului/slow motion televizat), atunci când are de gând promovează.
Cine este Andrei Claudiu?
Împreună cu Razor, au ocupat scaunele de invitaţi în emisiunea „Generaţia lui John„. Tineretul are liber la idei geniale, dar, uneori excepţiile curg gârlă. În ceea ce-l priveşte pe Andrei Claudiu, am avut ceva emoţii, crezând că voi avea parte de o discuţie seacă. L-am subestimat! E în toate minţile şi ştie să se abţină de la nenumăratele expresii pe care mai toţi liceenii le au, în pauze, din clasele primare. Andrei Claudiu citeşte atunci când are timp liber şi e mândru de afacerea asta intelectuală. Andrei Claudiu este dezamăgit de sistemul educaţional şi nu are idee încotro vor duce toate studiile! Crede că viitorul acestei generaţii are de suferit din cauza celor care în prezent sunt la putere şi fură! Şi Andrei îşi trăieşte viaţa pe facebook, iar rezultatele nu întârzie să apară. Acaparat de vestimentaţia de bun gust, cred că e tare bucuros de marea deschidere a AFI PALACE PLOIEŞTI!
Concluziile sunt drastice! Cu cât tehnologia acaparează mai tare tineretul, cu atât evoluţia resursei umane va avea mai mult de suferit. Vreau sa văd activitate fizică, tineri care fac mişcare, care ştiu să râdă şi care nu se ruşinează atunci când trebuie să vorbească, faţă-n faţă, coerent! Dragi părinţi, unde naiba sunteţi?
Emisiunea integrală: