Mâncare la oală

Gospodinele sunt pe pasul de a-şi găsi alte preocupări, iar telenovelele nu mai servesc rateuri. Mâncarea la oală este o soluţie profitabilă pentru cei care duc o viaţă activă, iar timpul liber este unul redus. În lipsa ta, bucătăria rămâne curată, iar comenzile online pot fi savuroase şi livrate în mai puţin de 24 de ore.mancare la oala Acest serviciu se adresează celor care sunt gurmanzi şi duc o viaţă sedentară. Sunt de părere că mâncarea trebuie gătită acasă, chiar înainte de a fi servită, de către membrii familiei. Suntem un popor leneş, dar inventiv. Am trăit s-o văd şi p-asta!

Un astfel de proiect merită o fidelizare! Imediat după prima comandă onorată încep să „curgă” ofertele, reducerile şi gratuităţile. Clienţii spun că ciorbele sunt destul de sărăcăcioase în ingrediente şi e mai mult o zeamă umflată cu chimicale. Pe de altă parte, site-urile de specialitate contrazic astfel de păreri ce vin din partea consumatorilor nemulţumiţi, precizând că ingredientele folosite în prepararea specilităţilor culinare sunt 100% naturale. Ce mai e natural în România? Clienţii vor decide dacă o afacere bucureşteană se va extinde la nivel naţional şi va provoca o adevărată modă. Fast food-ul trebuie să scadă preţurile şi să pună mai multă carne în shaorma! Clienţii sunt abuzaţi şi se simte cum fiecare companie trage să aibă exclusivitate pentru produsul/serviciu oferit!

P.S. Mâncarea la oală îngraşă!

Visited 1 times, 1 visit(s) today
Share articol: