The Dictator, Jocurile Foamei şi The Cabin in the Woods sunt numele a trei filme pe care le-am vizionat de curând. Ca şi consumator de filme bune, sunt şocat de minţile bolnave care pot crea astfel de filme. Am înţeles că există creativitate şi buget, însă publicul doritor de astfel de filme ar trebui să meargă pe la psiholog, dacă nu pe la psihiatru, de urgenţă.
Filmele au mare influenţă asupra cinefililor, mai ales dacă povestea continuă şi în prezent. Filmele care relatează o acţiune din viitorul apropiat pot manevra felul în care oamenii urmează să se comporte. Dacă în acest an se vor înregistra evenimente negative majore pe care regizorii le-au surprins deja în filme catastrofice, cei slabi de înger vor fi puşi pe lista manipulaţilor care fac ceea ce văd în filme.
Este adevărat! Filmele dau idei şi pot ajusta adevăratul sens al vieţii. De la simplul amuzament, poţi fi acaparat de o întreagă armată de imagini ce-ţi influenţează modul în care ai vrea să acţionezi. Din filme poţi achiziţiona atitudini negative, dar se poate ajunge şi până la stadiu de schizofrenie.
The Dictator este un film lansat în anul 
2012 care-mi confirmă aşteptările cu privire la publicul mediocru ce continuă să cumpere bilete la o asemenea batjocură. Buget şi multe vedete prezente într-un film fără rost şi cu un umor negru, dar de proastă calitate. În aceeaşi manieră ca şi Borat, un om cu putere, dar prost, îşi justifică prezenţa alături de femei şi bani. Peronajul principal, Aladeen, este singurul dictator rămas la putere. În film sunt prezente glume rasiste, discuţii despre atentatele de la 11 septembrie într-o notă imbecilă şi prostie cât cuprinde. Îmi pare rău că mi-am pierdut vremea cu un astfel de film. Mulţi îl consideră un film cu cap, plin de glume de calitate şi antiplictiseală. Producţia nu-şi merită banii, dar contează cine cumpără bilete la film. Sacha Baron Cohen şi-a intrat atât de mult în rol încât şi acasă ar putea manifesta un comportament prostesc.
Jocurile Foamei reprezintă un succes la nivel mondial. Acest film are o pagină oficială în România, iar carţile se vând la super reduceri. Întreg tineretul este fascinat de Jocurile Foamei, chiar dacă prezintă un viitor deloc imposibil, în condiţiile în care violenţa înregistrează creşteri masive la nivel mondial. Ne place să privim, dar nu ne gândim cât de multe sugestii trimit aceste filme către oamenii cu putere. Un fel de Jocurile Olimpice,
dar într-un cadru mortal şi plin de sacrificiu. Publicului îi este sugerată teama şi i se impune o atitudine plină de respect vizavi de înalta conducere. În speţă este vorba despre un film bine realizat care nu duce lipsă de buget sau de actori de calitate. 24 de tineri sunt forţaţi să participe la Jocurile Foamei, un joc pe viaţă şi pe moarte, unde doar unul singur câştigă. Întreaga acţiune se desfăşoară într-o natură plină de tehnologie, într-un spaţiu în care fiecare milimetru este monitorizat şi televizat. Se fac pariuri şi există o etapă de marketing în care sponsorii, oamenii ce deţin puterea, pot ajuta jucătorii pe parcusul competiţie. Ca şi film, ideea este bună, chiar dacă pentru început ea a fost creată pentru cititori, nu pentru cinefili. Un scenariu apocaliptic şi o realitate uşor de răstălmăcit, chiar dacă suntem la stadiu de imposibil din punct de vedere al imaginaţiei. Filmul prezintă un stimul negativ: puterea prin sacrificiu. O poveste scrisă de Suzanne Collins, îl face pe regizorul Gary Ross să îşi pună ideile cap la cap şi să ecranizeze ceea ce copiii lui deja citiseră şi povestiseră la micul dejun.
The Cabin in the Woods am crezut că va fi alegerea perfectă pentru o seară de groază, dar am întâlnit un indigo imperfect după seria de filme The Cube. Filmul prezintă un scenariu apocaliptic, sugerând prezenţa a tot mai multe fiinţe de care noi nu avem cunoştinţă sau pe care le întâlnim doar în vise. O colecţie de monstruozităţi sunt legate de vechiturile ce sunt etalate în pivniţa unei case din mijlocul pădurii. Personajele sunt îndrumate şi 
le sunt sugerate anumite acţiuni pentru ca marile puteri să organizeze un sacrificiu. Este de remarcat prezenţa sugestiei către pariuri şi jocuri de noroc, dar fiind înglobata într-o idee universală de sacrificiu, se trece de la simpla acţiune la adevăratul deliciu. Cinefilul este alimentat cu frică şi poate continua să viseze la tot felul de scenarii tot mai realistice. Personajele sunt monitorizate îndeaproape pentru o moarte sigură. Tot mai des vedem cum acţiunile noastre ne sunt surprinse pe camerele video în viaţa reală, o sugestie indirectă, dar reală, în legătură cu monitorizarea mondială. În acest film ni se prezintă latura necunoscută a Pământului, iar o singură viaţă nesacrificata poate distruge întreaga Planetă.
Sunt convins că aceste filme bolnave v-au fost pe plac şi că mai vreţi. Minţile bolnave ştiu ce să creeze şi alimentează publicul cu poveşti ce constuiesc o realitate interpretabilă.