În timp ce Anji Gogh se întreabă dacă îi va răpunde Bianca Lucaciu la scrisoarea publicată zilele trecute pe blog, eu mă simt dator să etalez ceva cuvinte pe înţelesul românului care a uitat ce-i aia civilizaţie, fie şi-n online şi care s-a pus pe oferit concluzii din cocină şi tras apa în caz de replică dură.
Datu’ cu părerea e poate cea mai bună meserie benevol pe care mai tot românul o practică, din dorinţă de afirmare, dar mai ales pentru că trebuie să fie utilizaţi cumva neuronii (puţini rămaşi la număr) spălaţi în faţa micilor ecrane. M-am uitat printre comentariile primite pe blog şi pe Facebook şi m-am supărat pe mine că n-am timp să-i înjur şi eu pe toţi (dar fără seminţe între dinţi!), că doar am ceva experienţă şi mai mult de-atât, ştiu să înjur şi-n scris, corect şi cu diacritice. Recunosc! Maica-mea şi educaţia v-au salvat! S-ar putea face o teză de doctorat pe tema scrisorilor publice, iar utilitatea tot nu ar fi cuprinsă de cei cu mintea-ngustă – părerea mea!
De ce se ceartă lumea? De ce ne războim în replici? De unde tot acest flux de scrisori publice în mediul online? Vă spun eu, ni se trage de la prea multă libertate de care nu avem parte sau pe care nu ne-o putem exercita corect. Ne-am obişnuit prost! Fetele din “telenovelă” au motive serioase pentru care se afirmă în societate! Să-ţi asumi o astfel de expunere într-un mediu aproape ostil, e dovada vie a tânărului care luptă pentru ceva (probabil luminiţa aia de la capătul tunelului, nu?). În speţă, da, e adevărat, tânărul nu ştie încotro cu viaţa lui, dar asta nu înseamnă că trebuie biciuit în cuvinte atunci când apasă pe taste şi “dă” enter/send/publish. Aplaud fiecare cuvântare, chiar dacă-mi dau lacrimile de râs în anumite situaţii. E important s-o ia de la capăt, dar măcar spuneţi-le unde au greşit!
Scrisorile publice postate în mediul online, pe bloguri sau Facebook, au un caracter social şi vor să ajusteze prejudecăţi covârşitoare. În plus, în ziua de azi, semnalul de alarmă are un ecou masiv şi uşor de reperat! De ce să nu scriem, dacă ne facem auziţi?
Aşadar, atunci când veţi mai întâlni o scriere venită din partea unui tânăr, analizaţi cu atenţie smiorcăielile şi vedeţi dacă puteţi face ceva bun în ecuaţie, măcar cât să dea zero rezultatul şi nimeni să nu fie pe minus. Nu aruncaţi cu gunoi în atitudinile unor tineri aflaţi în plină formare, care încearcă să-şi depăşească actuala condiţie şi să ridice România! În caz contrar, liniştea e mai sănătoasă şi merită un like!
Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în viitorul apropiat, dar eu sunt sigur că se vor trezi şi alţi tineri dornici de afirmare şi mesaje demne de atenţie pur românească! Oare cine le va răspunde atunci? Oare cine?
Bianca Lucaciu, tu citeşti?