Obişnuiam să fiu bisericos

Religia şi Biserica sunt două structuri complet diferite care au fuzionat la stricta obligaţie a unor poveşti răspândite la nivel mondial. Fiecare individ în parte îşi poartă crucea pe meleaguri străine, deşi, se afirmă existenţa unor îngeri trimişi din Paradis, care ne apără indiferent de alegerile noastre. S-a tot discutat prin media natională despre felul în care oamenii reacţionează atunci când moaştele vreunui Sfânt sunt accesibile într-o anumită parte a ţării. Păcatele sunt cele care ne duc pe acest drum plin de suspans şi chin – mai nou şi moartea poate fi prezentă, stând la coadă şi răpind sufletele îndreptate către Cer.copil, credinta, rugaciune Nici Oreste şi ezoterismul, nici Mihaela Tatu şi sutele de kilometri parcurşi pe propriile picioare (călătoria spirituală) şi nici Catedrala Mântuirii Neamului n-or să facă această naţie mai puternică din punct de vedere spiritual. Contextul prezent în care îmi arunc cuvântarea vrea să poarte o amprentă realist-pozitivă, un fel de renaştere după ce adevărul gol-goluţ a ieşit la iveală şi a supărat slugile MLM-ului bisericos. Iubirea faţă de divinitate se poate activa indiferent de poziţia pe care o arată gps-ul instalat pe cretinele telefoane. Nu banii decid când sunt iertate păcatele, iar molifta face parte dintr-un ritual primitiv şi dornic de supunerea populaţiei. Stând în genunchi, lumea pare mică, iar statutul păleşte cu fiecare “AMIN” spus formal, pentru a trece la următoarea etapă a împărtăşirii. Ce e aia împărtăşanie şi la ce e de folos? Vin şi pâine! Trupul şi sângele Mântuitorului! Povestea înghesuie multe simboluri ce-şi pot pune robul în slujba unor măşti ce se ascund în altar.

Obişnuiam să particip la slujbele religioase. Ai mei părinţi mă “obligau” să “vizitez” în fiecare duminică această încăpere întunecoasă ce te întâmpina, în mod religios, cu pace şi oameni care privesc în aceeaşi direcţie, plus băbuţele dornice de-o bârfă vestimentară. Am vrut să mă fac preot când eram prin clasa a-8-a, am fost olimpic la religie şi cu toate aceastea, mi-am permis să văd dincolo de această regie, inserată ca pe-o poezie, pe care oamenii o aranjează în detaliu pentru a impresiona păcătosul venit de peste mări şi ţări, coborât dintr-o maşină luxoasă şi avid de iertarea relelor săvârşite. Termenii religioşi sunt aşezaţi şi în gurile unor preoţi plini de evlavie secătuită, iar cei care cer bunuri materiale în schimbul spovedaniei, deschid Cartea Diavolului şi nu au ce căuta în acest demers psihologic. Orice preot competent ştie o boabă de psihologie, asta pentru a avea habar cum trebuie abordat un om venit la necaz şi cu credinţa că Biserica este singura şi cea mai bună soluţie! Cei cu pitici pe creier şi nedocumentaţi, joacă după reguli nescrise, o vrăjitorie nefuncţională în viaţă, dar cu repercusiuni sângeroase pentru conturile bancare ale vinovaţilor fără vină.

Ni s-a schimbat metabolismul, suntem imuni în faţa relelor venite de “sus”! Acceptăm fără comentarii legi idioate şi oameni incapabili care ne reprezintă la masa rotundă. Suntem dornici de durere şi nu ne e bine atunci când ne “doboară” perfecţiunea întruchipată. Iadul e pe Pământ şi se vinde împreună cu un pachet de vicii. Rugăciunile ne opresc, pentru moment, dintr-o evoluţie tehnologică, dar nu ne garantează un comportament plin de lumină! Suntem actori pe o scenă flexibilă. Cine nu e atent se poate împotmoli în nori! Religia e mai usor de abordat după un mare necaz! Sunt supărat pe felul în care au înţeles alţii credinţa, împărţind-o pe capitole şi construind un imperiu plin de influenţă şi manipulare. Religia nu are voie să ceară! Duhovnicul îşi va înceta cercetarea sufletească şi îl va lăsa pe psiholog să-si facă treaba! Acest compromis este rezultatul războiului intelectual. Mulţimea de oameni decide unde să-şi verse lacrimile şi conturile bancare. Biserica a devenit o instituţie cu taxe şi impozite pentru fiecare suflet. Cotizaţia este făcută, cu bună ştiinţă, de către enoriaşii care nu-si pun întrebări, ci execută după cum zice Domnul (verificaţi zicerile!). Cărţile sunt scrise de oameni, iar afacerile bisericeşti sunt gândite pentru a lua câte puţin din puţinul fiecărui credincios.

Mass media are dreptul de a spune lucrurilor pe nume, dar nu trebuie să neglijeze credinţa pe care anumiţi oameni o suprapun cu divinitatea, deconectându-se de la orice resursă din prezent şi trâind ca acum două mii de ani, în rugăciune şi smerenie. Nu sunt capabil să înţeleg atitudinea unor astfel de oameni, uitaţi în munţi. Au greşit atât de mult încât nu mai au voie să trăiască sau eu, împreună cu mulţi alţii, suntem nişte încuiaţi lipsiţi de adevăr şi cunoaştere? Palpabilul spune că Matrix-ul este tot mai prezent, iar inteligenţa artificială este pe care să ne acapareze funcţiile omeneşti.

Cui să mă rog? Divinitatea îmi ascultă milostivele cuvinte sau autosugestia este cea care mi se activează, făcând din mine un personaj puternic, dar care devine inuman atunci când coboară de pe scenă? Rugăciunea este o armă împotriva celor care vor să strice acestă conexiune umană! Rugăciunea este o poartă către căinţă şi se poate rosti, oriunde, în gând, fără ca cineva să aibă de “suferit”.

Rugăciunea mea e scurtă, dar mesajul doreşte o trezire a acestui popor care-şi plânge de milă, dar nu face nimic pentru a face ordine în rândul puterii!

comments
Share articol: