Nu pot uita imaginea tremurată și cadrele bine alese în ideea de a dezvolta o compoziție tipic românească, tratată atent și ce se poate reflecta către orice individ de pe acest Pământ. „Poziția copilului” se adresează unui public familist, dar nu uită de sistemul vicios prezent în România și nici de micile artificii pe care, mai marii puși în funcții grosolane, le practică pentru a mușamaliza adevăratele poveşti. În urma unui accident care se soldează cu moartea unui copil, inculpatul se află în stare de șoc, iar mama lui își face apariția pentru a se putea rezolva cazul și a ieși din această situație cu mâinile curate. Fiul nu dorește să ia parte la această intervenție familială, dar, în condițiile date, pentru scurtă vreme, este singura soluție care îl poate aduce pe drumul cel bun. Mama prezintă un atașament exagerat față de copil, deși, copilul la rândul lui are o familie ce se destramă pe zi ce trece – poveștile încep să se împletească, iar poziția copilului devine una de mijloc – rezolvarea cazului depinde de un singur amănunt.
Am citit căteva păreri pe internet despre acest film și am văzut că prinde bine la public și că rămânem împresionați atunci când se subliniază caractere din înalta societate. Două momente sunt bune de discutat: relația mamă-fiu și relația fiu-soție. Indiferent de valorile criticilor cinefili, concluzia devina una bună. E un film care merită, dar e nevoie de răbdare și atenție distributivă. Liniștea din sala de cinema este esențială, iar pop-corn-ul trebuie eliminat din ecuație.
Toți actorii și-au făcut treaba impecabil, iar din punctul meu de consumator, ar trebui „să cadă bani din cer”. Ilinca Goia m-a impresionat prin expresivitate și tonul vocii plin de semnificații.
Mulți indizivi din mediul online s-au pus pe scris adevărate recenzii în legătură cu „Poziția copilului”, dar eu doar una am putut s-o apreciez – click aici!