Prost, sărac, dar cu ţigările în buzunar

Ţigările au ajuns să fie mai importante decât achitarea facturilor de întreţinere, curent şi internet. Ţigările sunt prioritare, iar efectele nocive sunt doar mici avertismente pentru cei care vor să citească o lectură scurtă şi SF.

Am un vecin care fumează două pachete de ţigări pe zi. E un sărac lipit pamantul, are datorii la întreţinere şi înjură ca la usa cortului cât e ziua de lungă. Nimeni nu-i dă atenţie! De la o vreme ţigările îl usucă mai repede decât m-aş aştepta. Nevasta l-a părăsit, iar copiii sunt duşi prin ţări străine cu munca. O poveste tristă se află în spatele acestui dependent de ţigări.

Ţigările sunt atât de scumpe pentru vecinul meu, încât preferă să-şi cumpere din magazin cele mai ieftine produse de mâncare, dar să ceară la final două pachete de ţigări. Multă fericire zace în tutunul tras întreaga zi. Cred că face economii substanţiale ca să-şi poată achita o dependenţă  regulată.

E trist să ştiu că exemplul meu e răspândit şi în familiile unde se află copii ce n-au caiete pentru şcoală, dar părinţii fumează de zor în indiferenţă. E o ruşine românească pe care o ducem în cârcă într-o Românie fără substanţă, unde consumatorul nu e îndrumat spre calitate, ci e felicitat pentru simplul fapt ca e consumator. Să recunoaştem, ţara asta nu produce nimic pentru noi!

Copiii nu mai au de unde să înveţe adevăratele valori. În şcoli se aprinde prima ţigară şi nimeni nu observă dacă pauzele sunt prea lungi şi absenţele prea multe la număr. Viaţa de cartier începe să prindă un rost în viaţa tinerilor, iar ceea ce parinţii au făcut, rămâne o istorie uşor de repetat.

Dependenţa de ţigări ucide vieţi nevinovate!

Visited 1 times, 1 visit(s) today
Share articol: