În plimbarea din dimineaţa asta, câinele meu a fost şocat de ceea ce a văzut. În Ploieşti, zona Malu Roşu, la şcoala Profesor Nicolae Simache, o dubiţă veche şi neîngrijită a A.P.M.C.S, a parcat pentru o scurtă perioadă de timp, ca să ridice mai mulţi câini din incinta instituţiei de invăţământ. Nimic rău în asta, ţinând cont că sunt mulţi copii ce pot fi puşi în pericol. Sunt multe cazuri de copii muşcaţi de câini vagabonzi!
Felul în care câinii sunt adunaţi de pe stradă, arată că suntem nişte animale fără milă.
Nu ştiu dacă o astfel de acţiune, precum cea pe care am văzut-o eu, se întâmplă şi în alte părţi. Totuşi, tind să cred că acest caz nu este singular.
Angajaţii A.P.M.C.S chinuie câinii şi îi transportă până în dubiţă, ţinându-i de coadă, cu capul atârnat în jos, chiar dacă săracele animale scot nişte sunete îngrozitoare ce ar trebui să înmoaie sufletul oricărui trecător.
Un iubitor de câini, înţelegând ce se întâmplă, a venit cât a putut de repede, ca să protesteze pentru felul în care sunt trataţi câinii. A urmat un schimb de replici dure şi un limbaj pe care angajaţii nu ar trebui să-l aibă nici măcar în afara serviciului.
Căutând date despre A.P.M.C.S am dat de Administraţia Parcului Memorial „Constantin Stere”. Nu vreau să leg aceast eveniment de imaginea A.P.M.C.S, dar vreau să ridic un semnal de alarmă, arătând cu degetul către angajaţii acestei administraţii, ce tratează munca în batjocură şi au impresia că nimeni nu vede ce se întâmplă.
Devenim nişte animale fără frică în încercarea de a elimina efectele, nu cauza! Câinii fără stăpân nu au ce căuta pe străzile din Ploieşti, dar asta nu înseamnă că trebuie omorâţi sau chinuiţi. În oraşul ăsta în care trăiesc, cei mai mulţi bani se duc pe gunoaie, la propriu!