Sunt fetele de la Diamond Duo grase? Eu abia de le-am văzut plinuţe!

diamond duo grase
Imaginea (colaj capturi Pro Tv) în care Mihaela Rădulescu le spune fetelor de la Diamond Duo că sunt grase şi că trebuie să mai slăbească 5 kilograme.

Cred că tot internetul românesc ştie c-a început „Românii au talent”, următorul sezon, ăla cu 4 juraţi şi 4 de da, cu noi reguli, care sper că se filmează prin ţară şi nu în jungla Africană. Pentru că Mihai Petre a prins aripi, au fost necesari doi oameni ca să-l poată înlocui , să-i umple golul şi umorul, paşii de dans şi cămăşile de 5 stele. Aseară, twitter-ul s-a trezit la viaţă, iar hash tag-ul #romaniiautalent a început să fie tot mai utilizat, pentru a exprima păreri cu privire la show-ul difuzat la nivel internaţional, cu sursă directă şi teste concrete via Andi Moisescu. Dacă ceva nu e bine în lumea asta, să ştiţi că #andiedevina.

Nu sunt încă lămurit câte dintre momentele de la „Românii au talent” sunt aranjate, dar ştiu c-am văzut oameni nebuni pe scenă, la propriu. Dacă ajung prin Iaşi, în vizită la penitenciar, sper să nu mă apuce durerea de dinţi. N-aş vrea sa-mi salveze „viaţa dentară”, o tanti talentoasă, dar supărată pe juriul cu x-uri în neştire.

Atracţia serii, cel puţin la nivel de propagare în blogosferă, a fost construită cu ajutorul fetelor de la Diamond Duo. Fetele, elastice şi la-nceput de carieră, au fost aspru criticate de Mihaela Rădulescu, cea care a primit un rol dur în acest sezon.

Fetele de la Diamond Duo sunt grase? Mihaela Rădulescu le-a sugerat să mai slăbească 5 kilograme, mai ales dacă vor ca în următoarea etapă să mai primească DA din partea divei care priveşte către stratosferă. E, de aici, a început tămbălăul pe internet, iar o bloggeriţă, probabil atentă la tot ce se întâmplă dincolo de câteva cuvinte „nevinovate”, a redactat o scrisoare publică în care Mihaela Rădulescu este aspru judecată, evident, în maniera unei tinere „căreia nu poţi să-i spui că-i grasă”, dar care s-a simţit deranjată de apariţia doamnei de 45 de ani, în calitate de jurat, la „Românii au talent”.

Eu cred că la mijloc e vorba de un show care trebuie să vândă, iar Mihaela face parte dintr-un script bine aranjat. Nimic din ceea ce se vede la televizor nu este aruncat la nimereală, iar cuvintele sunt importante pentru punctele de audienţă. După prima emisiune, mulţi dintre telespectatori au tras concluzia conform căreia, Andra şi Mihaela sunt certate la cuţite, iar sânii Mihaelei ar putea umbri imaginea pielii de găină. Sunt de părere că singurul om care a suferit pe bune, mai ales după dansul în făină cu Mihaela la podea, a fost Dani Oţil (‘neaţaaaa!).

Revenind la povestea fetelor de la Diamon Duo, cred că e important ca pe scenă să dai bine! Fetele mi-au părut în regulă, mai ales că nu au greşit mişcările, nu şi-au spart capu’ pe scenă, ba chiar au primit şi aplauze din partea publicului (sigur, întotdeauna e loc de mai bine, dar să n-o dăm în anorexie!). Mihaela a punctat lucrurile pe care ea le vede importante în zona de gimnastică şi dans, dar parcă, prea le-a dat o lecţie de viaţă, ca şi cum le-ar fi dat să sugă ţâţă în copilărie.

Sunt fetele de la Diamond Duo grase? Eu abia de le-am văzut plinuţe!

Visited 1 times, 1 visit(s) today
Share articol: