Ziua Z: Apocalipsa

Filmul e 3d şi rulează zilele acestea şi în cinematografele din România. Nu am vrut să mă duc la filmul ăsta! Nu suport efectul de 3D. Nu mă fascinează, ba chiar mă face să plâng din senin, fără emoţie. În drum spre casa de bilete am reconfigurat traseul cinefil şi am zis că Ziua Z: Apocalipsa ar putea produce ceva senzaţii în minte şi-n suflet.ziua z Recunosc, am urmat turma, aglomeraţia şi bârfele, devenite mai nou recenzii, de pe bloguri. Filmul inspiră şi manipulează, urmează o reţetă celebră şi domină prin prezenţa lui Brad Pitt într-un rol care este menit să stârnească atenţie suplimentară! În sală a fost linişte deplină, iar cei gălăgioşi de fel, au fost ademeniţi într-o poveste care ar putea uşor să devină realitate. Filmul are mult fantastic la mijloc şi se exagerează asupra unor aspecte ce ţin de religie şi credinţă, dar, regizorul, bun din capul locului, se tocmeşte în texte înţelese pe alocuri de cei care vor interpretări suplimentare. Pe scurt, o pandemie intersectează toate aspectele sociale şi prezintă urmări grave într-un timp foarte scurt. Nici cel mai pregătit popor nu rezistă “provocării”, iar omul, devenit zombi, atacă intr-un mod barbar răspândind virusul.

Filmul e bun, motivaţional şi scoate în evidenţă o libertatea care îşi are sfârşitul curând. Războiul social a început, iar cel ce se află în mişcare, are o cale de scăpare. Creativitatea scenariului vine în urma unui tipar de excepţie “An Oral History of the Zombie War” care şi-a găsit această peliculă la care curioşii se înghesuie. Pentru un astfel de conţinut merită să plăteşti!

Notă: 9,5

comments
Share articol: