Primul refuz vine din partea Vienela.ro

Lista invitaţilor pentru săptămâna în curs a fost organizată încă de vineri, 14.09.2012. Îmi place să-mi organizez lucrurile din timp şi să mă bazez pe oamenii cu care stabilesc în prealabil o anumită întâlnire. Prima întalnire media cu Vienela.ro s-a tăiat de pe listă, deşi am anunţat-o cu ceva vreme în urmă, ca să-şi poată pregăti cele necesare de tv, gen o poveste, câteva cuvinte cu creier şi un plan de idei despre o discuţie liberă. Vienela.ro a fost invitată de către mine în emisiunea Generaţia lui John. De ce? Pentru ca am valorificat în persoana ei şi în activităţile pe care le întreprinde, un potenţial bun de exploatat, din care tinerii au ce învăţa şi raspândi (share-ul prea bine cunoscut).

Astăzi am aflat vestea cea proastă. Vienela.ro a dorit in mod expre s-o elimin de pe lista invitaţilor de săptămâna asta. A refuzat complet această oportunitate, desi, saptămâna trecută ajunsesem la un punct comun şi era aşteptată în Generaţia lui John. Poate părea un simplu refuz venit din partea unei persoane care nu şi-a mai dorit să se facă auzită şi văzută de către televiziunea Prahova TV, în contextul dat, însă explicaţia Vienelei Sas, pe numelei ei din buletin, a fost una ruptă din cărţile de poveşti. Specific că emisiunea pe care o moderez se doreşte a fi una cu creier în care femeile cu silicoane nu au prioritate, decât dacă vin cu creierul la pachet. Într-o notă tensionantă, Vienea mi-a spus clar şi cuprinzător că nu are faţă de tv şi că se simte complexată de felul cum arată, ba mai mult, a continuat să-şi justifice refuzul prin faptul că e timidă şi în afară de familie, ea nu socializează cu nimeni in mediul offline, adică în viaţa reală. Trist!

Vienela este o femeie cam pe la 40 de ani ce deţine un blog „familist”. Postează cam două articole pe zi şi este citită de cel puţin o mie de vizitatori unici pe zi (e posibil să o supraestimez). Are un feedback considerabil, iar meritele îi aparţin în totalitate. În contextul dat, este o femeie de succes pe partea de online, care incă nu vrea sau nu a învăţat cum să-şi monetizeze „afacerea online”. Cu un vocabular elevat şi cu o relevanţă absolut fantastică în ceea ce scrie, nu înţeleg de ce prezenţa  ei în emisiune ar fi fost una inutilă. Cultura nu se exprimă prin trupuri fine lucrate la sală şi plastic de mii de euro, ci prin cuvântarea plină de emoţie valorificată de adevăraţii tineri din Generaţia lui John.

Vienela este o femeie de care aveam nevoie în emisiune pentru a mai trezi ceva tineret îngropat în maşini, manele şi viaţă de noapte. Iar ca să închei într-o notă optimistă, Vienela se cunoaşte cel mai bine şi poate are dreptate. Unii oameni sunt buni doar la scris şi trebuie să rămână la acest stadiu pentru  a-l fructifica.

Visited 2 times, 1 visit(s) today
Share articol: