
Irina Ungureanu, tipa care m-a convins să renunț la Coldrex
Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a prins în iarnă o răceală care m-a ținut mai bine

Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a prins în iarnă o răceală care m-a ținut mai bine

Textul este despre prietenul ăla căruia poți să-i spui orice și pe care nu te poți supăra indiferent ce ți-ar spune. Și totuși, prietenul ăsta, într-un moment de rătăcire, nu

Aveam câțiva dinți strâmbi, iar mușcătura nu era corectă. Am fost la prietenii de la DENT ESTET din Ploiești și împreună cu aceștia am decis că e timpul să îmi

A trecut mai bine de un an de zile de când m-am decis că e timpul să-mi pun aparat dentar. Am 32 de ani când scriu textul ăsta și chiar

Problemele legate de concepție au fost intens studiate de-a lungul evoluției umane. Primele date scrise privind această temă au apărut încă din perioada Greciei antice, fiind abordate și incluse în

Tipul are undeva la vreo 20 și ceva de ani, stă cu orele în fața unui pc și se ocupă cu chestii pe care mulți adulți nu le știu. Nu

Automatele de cafea sunt în plină degradare de imagine de câteva zile. Cum o ştire „bună” nu duce lipsă de pomovare şi cum pe timp de weekend, jurnalistul nu mai

Tehnologia BlueTrack este revoluţionară pentru cei care vor mai multe suprafeţe utilizabile pentru un mouse. Microfost Wireless Mouse 5000 vine însoţit de această tehnologie ce favorizează navigarea fără compromisuri. Un

A trecut ceva vreme de când Dana nu a mai fost în centrul atenţiei. Iată, după atâta evoluţie tehnologică, tipul de la trupa „Amicii” se reinventează şi face parte din

Liviu Bărbulescu este omul din spatele muzicii, cel care îndrăzneşte să provoace publicul la karaoke şi care reuşeşte să facă show în cluburile şi pub-urile din Ploieşti. În emisiunea „generaţia

În data de 27 octombrie 2012, începând cu ora 13:00, la Sala Europa va avea loc Festivalul Naţional „Cu mască, fară mască”, care a ajuns la ediţia a doua şi