
Irina Ungureanu, tipa care m-a convins să renunț la Coldrex
Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a prins în iarnă o răceală care m-a ținut mai bine

Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a prins în iarnă o răceală care m-a ținut mai bine

Textul este despre prietenul ăla căruia poți să-i spui orice și pe care nu te poți supăra indiferent ce ți-ar spune. Și totuși, prietenul ăsta, într-un moment de rătăcire, nu

Aveam câțiva dinți strâmbi, iar mușcătura nu era corectă. Am fost la prietenii de la DENT ESTET din Ploiești și împreună cu aceștia am decis că e timpul să îmi

A trecut mai bine de un an de zile de când m-am decis că e timpul să-mi pun aparat dentar. Am 32 de ani când scriu textul ăsta și chiar

Problemele legate de concepție au fost intens studiate de-a lungul evoluției umane. Primele date scrise privind această temă au apărut încă din perioada Greciei antice, fiind abordate și incluse în

Tipul are undeva la vreo 20 și ceva de ani, stă cu orele în fața unui pc și se ocupă cu chestii pe care mulți adulți nu le știu. Nu

Toată lumea vrea să facă fapte bune, cel puţin în teorie. Practica are o oarecare latenţă, greu de analizat şi intepretat. În cazul de faţă, am simplificat lucrurile şi le-am

După ce am făcut o analiză rapidă a produselor aflate pe piaţa din online pentru Black Friday 2014, m-am decis să vă recomand o întreagă listă de produse ce merită

Black Friday-ul, dacă se menţine pe val în următorii ani, necesită cel puţină o oră pe săptămână de atenţie, încă din anii de liceu. Despre partea de responsabilitate financiară nu

Să fac pe mortu’ în semn de respect pentru halloween (a se observa că îi stă mai bine fără majusculă) şi să nu observ această forfotă electorală din online sau

Pentru activarea acestei super oferte TRIMITE SMS cu textul 9278 la numărul de telefon 366. Oferta vine de la Vodafone şi reprezintă cea mai bună alegere pentru clienţii care deţin