
Irina Ungureanu, tipa care m-a convins să renunț la Coldrex
Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a prins în iarnă o răceală care m-a ținut mai bine
Informaţii despre emisiunea Generaţia lui John, emisiune difuzată pe postul local de televiziune Prahova TV. Emisiune cu şi despre tinerii din România.

Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a prins în iarnă o răceală care m-a ținut mai bine

Textul este despre prietenul ăla căruia poți să-i spui orice și pe care nu te poți supăra indiferent ce ți-ar spune. Și totuși, prietenul ăsta, într-un moment de rătăcire, nu

Aveam câțiva dinți strâmbi, iar mușcătura nu era corectă. Am fost la prietenii de la DENT ESTET din Ploiești și împreună cu aceștia am decis că e timpul să îmi

A trecut mai bine de un an de zile de când m-am decis că e timpul să-mi pun aparat dentar. Am 32 de ani când scriu textul ăsta și chiar

Problemele legate de concepție au fost intens studiate de-a lungul evoluției umane. Primele date scrise privind această temă au apărut încă din perioada Greciei antice, fiind abordate și incluse în

Tipul are undeva la vreo 20 și ceva de ani, stă cu orele în fața unui pc și se ocupă cu chestii pe care mulți adulți nu le știu. Nu

Imaginea sistemului educațional Favoritisme educaționale, profesori care nu-și fac datoria la catedră, școli unde nu se face carte, tineri care se discriminează în funcție de situația materială, profesori care-și obligă

Octavian Militaru este unul dintre tinerii care și-au dorit să ajungă în emisiune. S-a înscris prin și la doar câteva zile i-am citit mesajul. Apoi l-am contactat să-l invit în

Generația lui John e o comunitate datorită ție Pentru că azi e ziua internațională a zâmbetului nu pot decât să mă bucur, ba chiar să sărbătoresc cu cei peste 15.000

Acel moment în care vreau ca cineva să vină în emisiune, dar fără șanse de reușită.

Doar în cazul în care nu știai, sezonul 6 al emisiunii Generația lui John tocmai a început și adaugă în portofoliul realizărilor demne de aplauze tinerești, mai bine de