
Irina Ungureanu, tipa care m-a convins să renunț la Coldrex
Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a prins în iarnă o răceală care m-a ținut mai bine

Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a prins în iarnă o răceală care m-a ținut mai bine

Textul este despre prietenul ăla căruia poți să-i spui orice și pe care nu te poți supăra indiferent ce ți-ar spune. Și totuși, prietenul ăsta, într-un moment de rătăcire, nu

Aveam câțiva dinți strâmbi, iar mușcătura nu era corectă. Am fost la prietenii de la DENT ESTET din Ploiești și împreună cu aceștia am decis că e timpul să îmi

A trecut mai bine de un an de zile de când m-am decis că e timpul să-mi pun aparat dentar. Am 32 de ani când scriu textul ăsta și chiar

Problemele legate de concepție au fost intens studiate de-a lungul evoluției umane. Primele date scrise privind această temă au apărut încă din perioada Greciei antice, fiind abordate și incluse în

Tipul are undeva la vreo 20 și ceva de ani, stă cu orele în fața unui pc și se ocupă cu chestii pe care mulți adulți nu le știu. Nu

Încă îmi aduc aminte de iarna lui 2012, atunci când am stat într-o staţie pe numele ei Crivina, din cauza ninsorilor abundente, vreme de 6 ore. Am multe experienţe neplăcute

Nu, supărarea nu a trecut, nici dacă am aşteptat câteva zile, numărate pe degete, să fie vreo trei-patru, ca să mă afirm altfel decât un frustrat fără logică. Toată agitaţia asta

Ahh, că bine e să mai dai târcoale în online-ul românesc, pe la tot soiul de bloggeri şi să vezi, ba chiar să gândeşti, înainte de a scrie vreo trăznaie

UPC România scumpeşte abonamentele tuturor clienţilor cu 10 lei, din luna august? Da, este adevărată această „ştire”, doar că cei mai mulţi au călcat-o pe bătătură şi băşicile n-au întârziat

Vreau să dau vina pe publicitate şi să mă consider un nevinovat pentru obiceiurile păcătoase pe care le practic când vine vorba de alimentaţie. Sunt zile în care nu mă