Irina Ungureanu, tipa care m-a convins să renunț la Coldrex
Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a prins în iarnă o răceală care m-a ținut mai bine
Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a prins în iarnă o răceală care m-a ținut mai bine
Textul este despre prietenul ăla căruia poți să-i spui orice și pe care nu te poți supăra indiferent ce ți-ar spune. Și totuși, prietenul ăsta, într-un moment de rătăcire, nu
Aveam câțiva dinți strâmbi, iar mușcătura nu era corectă. Am fost la prietenii de la DENT ESTET din Ploiești și împreună cu aceștia am decis că e timpul să îmi
A trecut mai bine de un an de zile de când m-am decis că e timpul să-mi pun aparat dentar. Am 32 de ani când scriu textul ăsta și chiar
Problemele legate de concepție au fost intens studiate de-a lungul evoluției umane. Primele date scrise privind această temă au apărut încă din perioada Greciei antice, fiind abordate și incluse în
Tipul are undeva la vreo 20 și ceva de ani, stă cu orele în fața unui pc și se ocupă cu chestii pe care mulți adulți nu le știu. Nu
Atunci când ai o lucrare importantă de făcut sau când efectiv vrei să știi că nu arunci banii pe fereastră, te duci nu la pomul lăudat, ci acolo unde știi
Era frig. Poate mai frig decât îmi arată aplicaţia de pe telefon. Eram pe peronul gării din Ploieşti Vest şi aşteptam trenul. Era acelaşi tren IR care mă ducea către
Zappa, share it with friends! Se caută cele mai tari mesaje pentru tricourile Zappa! Cele mai smart două mesaje sunt premiate cu tricouri care reprezintă free pass-ul pentru distracţia de sâmbătă asta,
Titlul poate avea o oarecare interpretare răutăcioasă, însă este doar o afirmaţie pe care am aflat-o din gura invitatului, în emisiunea „generaţia lui John”. Alin Stanciu nu a mai susţinut