
Irina Ungureanu, tipa care m-a convins să renunț la Coldrex
Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a prins în iarnă o răceală care m-a ținut mai bine

Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a prins în iarnă o răceală care m-a ținut mai bine

Textul este despre prietenul ăla căruia poți să-i spui orice și pe care nu te poți supăra indiferent ce ți-ar spune. Și totuși, prietenul ăsta, într-un moment de rătăcire, nu

Aveam câțiva dinți strâmbi, iar mușcătura nu era corectă. Am fost la prietenii de la DENT ESTET din Ploiești și împreună cu aceștia am decis că e timpul să îmi

A trecut mai bine de un an de zile de când m-am decis că e timpul să-mi pun aparat dentar. Am 32 de ani când scriu textul ăsta și chiar

Problemele legate de concepție au fost intens studiate de-a lungul evoluției umane. Primele date scrise privind această temă au apărut încă din perioada Greciei antice, fiind abordate și incluse în

Tipul are undeva la vreo 20 și ceva de ani, stă cu orele în fața unui pc și se ocupă cu chestii pe care mulți adulți nu le știu. Nu

Big Data ar trebui să ne intereseze pe noi toți, iar companiile musai să se închine la acest performant oracol, capabil să prezică evenimente importante, dar mai ales să facă

Generația lui John e o comunitate datorită ție Pentru că azi e ziua internațională a zâmbetului nu pot decât să mă bucur, ba chiar să sărbătoresc cu cei peste 15.000

I love Mega Image, dar azi nu-mi placi! Postarea asta e de bun-simț, chiar daca’s frustrat la ora asta. Pe bune, mie chiar îmi place să fac cumpărăturile în Mega

Dacă nu ați trecut încă la iOS 11, v-aș sugera să nu vă grăbiți, ci să mai așteptați până când se așază lucrurile și se elimină principalele probleme pe care

Dacă te loghezi des la rețelele wi-fi gratis cum ar fi cele din restaurante sau pub-uri, ar trebui să știi că te afli pe un teren minat, cu pericole la