Irina Ungureanu, tipa care m-a convins să renunț la Coldrex
Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a
Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a
Textul este despre prietenul ăla căruia poți să-i spui orice și pe care nu te poți supăra indiferent ce ți-ar
Aveam câțiva dinți strâmbi, iar mușcătura nu era corectă. Am fost la prietenii de la DENT ESTET din Ploiești și
A trecut mai bine de un an de zile de când m-am decis că e timpul să-mi pun aparat dentar.
Problemele legate de concepție au fost intens studiate de-a lungul evoluției umane. Primele date scrise privind această temă au apărut
Tipul are undeva la vreo 20 și ceva de ani, stă cu orele în fața unui pc și se ocupă
Lista invitaţilor pentru săptămâna în curs a fost organizată încă de vineri, 14.09.2012. Îmi place să-mi organizez lucrurile din timp
Schimbările radicale şi ridicate la rang de unitate au nevoie de o influenţă superioară. Comunicarea unui mesaj printr-un singur cuvânt
Îmi plac cărţile motivaţionale şi mă fac să înţeleg că dincolo de orice lectură normală avem nevoie şi de o
Aduc recunoştinţă Universului pentru că inima-mi bate în piept şi am mâinile şi picioarele la locul lor. Notez în direcţia
Indiferent pe ce reţea de socializare activezi şi indiferent de publicul ţintă în faţa căruia te exprimi, poţi face în
Recent Comments