
Irina Ungureanu, tipa care m-a convins să renunț la Coldrex
Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a prins în iarnă o răceală care m-a ținut mai bine

Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a prins în iarnă o răceală care m-a ținut mai bine

Textul este despre prietenul ăla căruia poți să-i spui orice și pe care nu te poți supăra indiferent ce ți-ar spune. Și totuși, prietenul ăsta, într-un moment de rătăcire, nu

Aveam câțiva dinți strâmbi, iar mușcătura nu era corectă. Am fost la prietenii de la DENT ESTET din Ploiești și împreună cu aceștia am decis că e timpul să îmi

A trecut mai bine de un an de zile de când m-am decis că e timpul să-mi pun aparat dentar. Am 32 de ani când scriu textul ăsta și chiar

Problemele legate de concepție au fost intens studiate de-a lungul evoluției umane. Primele date scrise privind această temă au apărut încă din perioada Greciei antice, fiind abordate și incluse în

Tipul are undeva la vreo 20 și ceva de ani, stă cu orele în fața unui pc și se ocupă cu chestii pe care mulți adulți nu le știu. Nu

Dacă până mai acum ceva vreme obişnuiam să cred că uşile pentru tineret sunt închise cu lacăte zdravene, se pare că palmaresul începe să primească impulsuri pozitive în acest sens

Ieri (miercuri) am dat o fugă până la BookLand Evolution, program cultural şi inspiraţional ce se desfăşoară până vineri inclusiv, la Palatul Culturii din Ploieşti, în Sala Marea Unire, în

Black Friday-ul, dacă se menţine pe val în următorii ani, necesită cel puţină o oră pe săptămână de atenţie, încă din anii de liceu. Despre partea de responsabilitate financiară nu

Poate că după toate vorbele pe care le-ai auzit despre România şi despre cum se obţin diplomele pe bandă rulantă, ţi-a răsărit gândul să pleci în străinătate şi să lucrezi

Deşi poate părea un titlu extras din basmele obligatorii pentru primele trepte ale vieţii culturale, e musai să cred că tinerii încep să aibă parte de o părere de ansamblu