
Irina Ungureanu, tipa care m-a convins să renunț la Coldrex
Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a prins în iarnă o răceală care m-a ținut mai bine

Tot omul răcește, zic eu. Uneori e cu muci, cu frisoane, ba chiar cu temperatură. Ei bine, pe mine m-a prins în iarnă o răceală care m-a ținut mai bine

Textul este despre prietenul ăla căruia poți să-i spui orice și pe care nu te poți supăra indiferent ce ți-ar spune. Și totuși, prietenul ăsta, într-un moment de rătăcire, nu

Aveam câțiva dinți strâmbi, iar mușcătura nu era corectă. Am fost la prietenii de la DENT ESTET din Ploiești și împreună cu aceștia am decis că e timpul să îmi

A trecut mai bine de un an de zile de când m-am decis că e timpul să-mi pun aparat dentar. Am 32 de ani când scriu textul ăsta și chiar

Problemele legate de concepție au fost intens studiate de-a lungul evoluției umane. Primele date scrise privind această temă au apărut încă din perioada Greciei antice, fiind abordate și incluse în

Tipul are undeva la vreo 20 și ceva de ani, stă cu orele în fața unui pc și se ocupă cu chestii pe care mulți adulți nu le știu. Nu

Adrian Niculescu este speaker motivațional și produce conținut în mediul online prin care îi ajută pe oameni să scape de vicii. Invitat fiind în podcastul Generația lui John, acesta a

Facebook a devenit singura noastră armă? Discriminare și violențe fizice, în direct, pe facebook, în cabinetul unui avocat român. Da, asta se întâmplă în România! Suntem obligați să ne

Înainte de a deveni profesionişti în arta acrobaţiilor, cei de la X-Treme Brothers au luat primele lecţii de pe YouTube. Mai exact, pentru a avea un început, au fost autodidacţi,

Nu ştii ce înseamnă NLP? NLP pe pâine, asta ar trebui să servim în momentele în care avem impresia că ni s-au stricat anumite rotiţe sau că o luăm noi

După şezlong, mare, bere cu sau fără alcool şi distracţie cât cuprinde, era musai să vă dau vestea asta. Prea multă vacanţă strică! Îmi stau pe limbă o multitudine de informaţii pe